Copoiul ardelenesc “vopsit”

2010-09-20 / Rase omologate / Comentarii opriteComentarii

Daca copoiul ardelenesc, in raport cu alte rase de vanatoare are inca sansa sa fie cam 99% in mana vanatorilor si de aici sa isi faca “meseria” pentru care a fost creat, totusi  si in acest caz trebuie sa fie si acea exceptie care sa intareasca regula.

Spun asta pentru ca am vazut si copoi de show. Ma rog. Mare lucru. Copoi de show si gata.

Dar nu asta este tot. Acel copoi de show a aparut si la un examen de lucru cu mistret la tarc la Sibiu acum cativa ani.

Toata lumea se uita la el ca la o alta aratare pentru ca stralucea de parca atunci fusese “desigilat”.

Un vanator mai “hatru” de pe acolo radea in gura mare zicand: “uite un copoi proaspat vopsit”!!!. Probabil era un caine tinut in pat ca in casa era tinut cu siguranta.

Toate bune si frumoase pana la tarcul cu mistreti.  Acolo au fost “rasetele de pe lume”, la focul de arma a stat cum a stat dar la intrarea in tarcul cu mistreti a fost “bascalie” de sa te tii de burta. Si stiti bine ce este la gura vanatorilor cand au de ce rade.

La intrarea in tarc era un noroi de cam 15-20cm pe care copoii obisnuiti cu vanatoarea nici nu il sesizau, din doua salturi erau in tarc si pe urma mistretului.

Copoiul nostru “vopsit” nici ca voia sa calce. Ridica cate un picior din noroi si cu mare “greata” daca mai facea un pas. De fapt cred ca a facut cu totul cinci pasi in interiorul tarcului  (asta la indemnele disperate ale celui cu care era)  si de aici nici ca sa se mai clinteasca.

“Peisajul” era SF, sa vezi un copoi care lucea de parca era dat cu crema de ghete, “infipt” in noroi si avand o privire disperata catre stapanul sau. Ce mistret. Ce lucrul la mistret la tarc. Cainele inlemnise acolo la intrare “intepenit”  bine in noroi. Norocul lui ca nu l-au luat mistretii “la intrebari”.

Dar rasetele erau pe masura. Curgeau “vanatorestile observatii” de genul:

- “vezi ca raceste cainele!!”

- “vezi ca se duce vopseaua!!”

- “sa nu omoare mistretul!!”

- “salvati mistretul de la macel!!”

- “ia un pic de noroi cu tine acasa ca sa inveti cainele!!”

Nici nu stiu cand proprietarul a scos cainele afara si a si disparut de acolo de parca ar fi mers pe sub pamant, asa sa facut de repede nevazut.

Am mai vazut copoi care nu lucreaza grozav la tarc dar aceasta este o patanie hazlie cum nu am mai vazut pe la probele de lucru.

Dar totusi este bine sa fiti atenti ca poate acel proprietar de copoi sa va zica acum sau peste un timp, sperand ca nu se mai stie nimic, ca ai lui cainii  lucreaza la vanatoare si ca a si fost la proba de lucru cu ei.

Petru Didi Antonovici

Citeste mai mult

Cainele de vanatoare cu “taxa”

2010-09-14 / Cainele de vanatoare / Comentarii opriteComentarii

Ce de domni si de doamne – mai nou – se tot fac vanatori de iti vine sa te bucuri din toata inima ca incepe “sa miste” ceva in vanatoarea romanesca.

Dupa examenul de vanator – unii chiar si inainte – se strofoaca sa se echipeze cat mai “din cataloage”, sa isi cumpere arma cat ma scumpa si cat mai la moda.

Un 4×4 “chipos” si piperat la pret intregeste “tinuta” de vanator al noului nostru coleg de vanatoare.

Dupa un timp scurt mai afla colegul nostru cel nou ca ma trebuie si caine de vanatoare si ca tocmai asta ii scapase din vedere.

Gata. Caine si caine. Nu mai suporta amanare.

Incepe sa studieze, la inceput nu prea ii plac preturile (credea ca la capitolul caine de vanatoare preturile se invart in jur de “moca”) si in final se “potcoveste” si cu caine de vanatoare.

Ei, dar la capitolul caine mai trebuie si niste cheltuieli,  cu vacinuri, cu inscrierea in asociatie chinologica, cu arbitraje, cu cate altele. Si tocmai la aceste cheltuieli se opresc vajnicii nostri vanatori. Aici nu mai vor sa plateasca nimic. Nu le mai convine sa scoata nici un leu in plus.

Ce trebuie atatea taxe si la caine? Asta este intrebarea ce o pun si apoi stopeaza tot ce este legat de caine.

De parca la “jeep” nu platesc nimic, de parca la arma nu platesc nimic, de parca cotizatie de vanatoare nu ar plati. Dar la caine nu vor sa plateasca nimic si aceasta este tot.

Apoi “uita” cainele pe undeva prin curte sau il trimit pe la “tara” pe undeva “priponit” in lant si asta este tot. Aici isi incheie brusc activitatea chinologica o parte din vanatorimea noastra.

Daca cumva ii intrebi daca isi iubesc cainele de vanatoare, invariabil toti spun ca este “sufletul lor”.

Oare sa isi fi vandut sufletul?  Ca la modul in care procedeaza numai de dragoste nu poate fi vorba.

Petru Didi Antonovici

Citeste mai mult