Aportul la cainii de vanatoare

2010-08-28 / Cainele de vanatoare / Comentarii opriteComentarii

Toata lumea care se joaca cu un catel oarecare, de rasa sau nu, poate sa observe cu usurinta ca inca de la varsta destul de frageda ca daca acelui catel ii arunci ceva acesta se duce repede si ia in gura acel ceva si apoi ori fuge prin curte cu obiectul, ori vine la tine cu el si lasa jos sau nu.

Si gata toata lumea zica ca acel caine face: “aport”. Ba unii asa-zisi dresori de caini de vanatoare mai si sustin ca au invatat cainele sa faca asta. Pai catelul mai merge si pe patru picioare. De ce nu zic ca tot ei l-au invatat asta?

Fals?  Eroare?  Greseala?

Da. Toate trei la un loc sau separat, sau cum doriti.

Ceea ce face catelul in astfel de situatii se poate numi cel mult “aport nativ” si nimic mai mult.  Si aceasta se afla in “dota” genetica a catelului fara ca sa il invete nimeni asa ceva.

Aportul, sau mai bine zis “aportul instruit” ca despre asa ceva este vorba, inseamna ceva cu mult diferit fata de ceea ce face un caine nativ.

Un aport corect (de exemplu din apa) se desfasoara cam asa:

- cainele sta in sezi langa tine si nu pleaca cand are el chef

- sa zicem ca avem o rata “puscata” pe balta si dam comada: aport

- cainele pleaca numai la comanda direct catre rata

- ajunge la rata, ia aportul corect in gura (nu de cap, nu de picioare, nu de o aripa)

- iese pe mal cu aportul si vine direct la tine (nu se duce unde are al chef, nu jumuleste rata, nu o ascunde, nu o molfaie)

- se aseaza in sezi fara comanda si astepta sa primeasca urmatoarea comanda

- elibereaza rata numai la comada

Cam asa ar fi un aport corect. Dar pentru asta trebuie munca domnilor, nu joaca cu batul sau “mingiuta” prin curte.

Petru Didi Antonovici

Citeste mai mult